Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei a finalizat prima parte a lucrărilor de la centrul socio-medical de la Adunaţii Copăceni

Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei a organizat pe 19 decembrie, un mini concert de Crăciun, eveniment prin care a marcat finalizarea lucrărilor de renovare a clădirii principale a noului proiect al fundaţiei – Centrul socio-medical de la Adunaţii Copăceni, proiect destinat exclusiv copiiilor care se confrunta cu boli incurabile, proiect unic în Europa de Est.

Centrul de la Adunaţii-Copăceni conţine un complex de 5 clădiri, ce vor fi destinate diferitelor forme de terapie şi suport oferit micilor pacienţi şi familiilor lor, iar la evenimentul de pe 19 decembrie a fost finalizată etapa de renovare a clădirii principale – conacul proprietăţii, clădire de patrimoniu. La eveniment au participat copii pacienţi şi familiile acestora, donatori, susţinători, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi susţinători ai cauzei îngrijirii paliative.

Centrul socio-medical HOSPICE de la Adunaţii Copăceni, amenajat pe domeniul donat de către familia Florescu, este gândit ca un spaţiu în care, atunci când va fi finalizat, copiii cu boli limitatoare de viaţă şi familiile lor vor găsi refugiu şi alinare. Clădirile care există pe domeniul de la Adunaţii Copăceni au intrat într-un proces de renovare şi utilare, iar unele dintre ele au fost deja finalizate, lucru posibil datorită sprijinului oferit cu generozitate de partenerii fundaţiei.